Pe măsură ce a crescut, Jessi nu s-a înțeles prea bine cu găinile din curte.
Când era mică, ele fuseseră destul de răutăcioase cu ea. O ciuguleau dacă se apropia prea mult, îi ocupau locurile preferate și o priveau de parcă nu ar fi făcut parte din lumea lor. Jessi nu înțelegea de ce și, de multe ori, se simțea tristă și nedreptățită.
Anii au trecut, iar Jessi a devenit un câine mare și curajos. Nu mai era puiul timid de odinioară. Dar nici nu uitase cum fusese tratată.
Așa că, atunci când găinile își aranjau cu grijă cuiburile din fân, Jessi se așeza exact peste ele, șifonându-le penele. Când le vedea muncind să-și facă un culcuș confortabil, răvășea fânul și strica ordinea din coteț.
Jessi nu era un câine rău.
Doar că, uneori, atunci când am fost răniți, ni se pare firesc să întoarcem înapoi aceeași nedreptate pe care am primit-o.
Într-o zi însă, ceva neașteptat s-a întâmplat.
O găinușă mai zglobie decât celelalte, cu ochii vioi și mersul grăbit, s-a apropiat de Jessi în timpul mesei. În cioc ținea o firimitură de pâine.
A lăsat-o în fața ei și a plecat fără să spună nimic.
Jessi a privit mirată bucățica de pâine.
Nu îi era foame. Și, dacă era sinceră, nici măcar nu îi plăcea prea mult pâinea.
A doua zi, găinușa a venit din nou.
Și în ziua următoare.
De fiecare dată îi aducea câte puțin din porția ei, ca și cum ar fi vrut să îi spună:
— Știu că între noi au fost supărări, dar putem încerca să fie altfel.
Nedorind să irosească mâncarea, Jessi lua firimiturile cu grijă și le ducea înapoi în țarcul găinilor.
Iar găinile au înțeles cu totul altceva.
Au crezut că Jessi împarte cu ele ceea ce primește.
Că le oferă, la rândul ei, un gest de bunătate.
Încet, fără să își dea seama, lucrurile au început să se schimbe.
Găinile nu s-au mai ferit de Jessi. Când treceau pe lângă ea, o ciuguleau ușor printre firele de blană, ca niște mângâieri stângace de găină. Seara, câteva dintre ele se așezau lângă ea, iar Jessi adormea ascultându-le foșnetul liniștitor al penelor.
Iar Jessi nu le-a mai stricat niciodată cuiburile.
Ba chiar avea grijă să nu se apropie nimeni de ele atunci când cloceau.
Curând, întreaga curte vorbea despre prietenia neobișnuită dintre câinele care odinioară purta în suflet supărări vechi și găinile pe care învățase să le privească altfel.
Iar găinușa cea isteață știa ceva ce ceilalți abia acum descopereau.
Uneori, nu poți schimba trecutul și nici nu poți șterge rănile pe care ți le-au provocat ceilalți. Dar poți alege ce faci mai departe cu ele.
Poți continua vrajba.
Sau poți întinde, cu curaj, o firimitură de pâine.
Și astfel, un gest mic, făcut cu bunătate și înțelepciune, a pus capăt unei vechi neînțelegeri și a făcut loc unei prietenii adevărate.
Pentru că prietenia nu ține cont de specie, de diferențe sau de supărările adunate în timp. Ea crește din respect, încredere și iubire reciprocă. Iar uneori, tot ce este nevoie pentru a schimba o inimă este un gest mic, făcut cu sinceritate.
Noapte bună, dragi copii! Vise plăcute cu găinușe poznașe!
Povești în acte 